Sfantul Radu Brancoveanu

Posted: Septembrie 9, 2011 in Uncategorized


Sfantul Radu Brancoveanu scria, insuflat de Sus si in chip prorocesc, in Cuvant la Patima cea Mantuitoare a Cuvantului Dumnezeu-Om:
“Cand Dumnezeu ne plange cu lacrimi de sange, oare ce suntem noi datori sa facem? Cand Ziditorul a toate lacrimeaza pentru moartea noastra cu sangele Sau, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului sa o plangem numai cu o lacrima? O sange dumneziesc! O, dumnezeiesti lacrimi! Unde esti acum, Maria Magdalena, care erai obisnuita a cadea la picioarele Domnului, ca sa versi paraie de lacrimi si cu parul tau sa stergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfant, ca sa aduni nepretuitele lacrimi ale Invatatorului tau! Adu vasele cu aromate pe care le-ai desertat in casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de pret, pe care, pentru a-l aduna mai usor, uite, iti dau inima mea ca burete, si aduna! O, daca noi toti, le-am primi de acolo in sufletele noastre, daca noi, cei care suntem intunecati prin pacat, ne-am invesmanta ca intr-o porfira cu Sangele cel rosu si curatitor de pacate al Mantuitorului!

(…) Iata, dar, este deschisa acum milostivirea indurarii dumnezeiesti pentru cei raniti; cu totii, dar, sa alergam cat mai cu grabire! De am avea piept de arama si inima de diamant, arama – in topirea dragostei dumnezeiesti, unde este un altfel de foc – se topeste, iar diamantul cu Sangele cel viu al Mielului se desface. Iarasi, de suntem raniti de moarte sau chiar morti, coasta cea impunsa a Mantuitorului fie-ne mormant! Si chiar vii de suntem, sa murim la Tronul vietii, la Crucea cea purtatoare de viata. Sa alergam cu totii si, lasand toata grija cea lumeasca, sa cadem cu suspinuri si lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Rastignit. Sa ne aruncam in bratele Crucii, pentru ca lumea sa se rastigneasca intru noi si noi lumii. Sa ne afundam intru acea ‘Mare Rosie’, pentru a fi numarati cu aceia “care si-au inalbit hainele lor in sangele Mielului“ (Apocalipsa 7, 14). Sa alergam cat mai iute, cu grabire sa ne sarguim, ca sa aflam in tarina cea arata – comoara, in pamantul cel binecuvantat – samanta cea aleasa, in izvorul vietii – apa cea plina de har, in ocari – cinstirile, in palmuiri – biruintele, in invinuiri – iertarea, in trestie – sceptrul, in uraciune – frumusetea, in nenorociri – fericirea, in imprejurari grele – norocirea, in prigoane – pe Dumnezeu, in moarte – viata. Amin”.

Hristos este cu noi!

Nasterea Maicii Domnului

Posted: Septembrie 8, 2011 in Uncategorized

Nasterea Maicii Domnului, praznuita de Biserica pe 8 septembrie, este prima sarbatoare din anul bisericesc. A fost fixata in a opta zi din anul bisericesc, pentru ca cifra opt simbolizeaza ziua vesniciei, viata fara de sfarsit. Datorita ei, Fiul cel Vesnic al lui Dumnezeu S-a intrupat, a biruit moartea si a daruit oamenilor viata vesnica in Imparatia Cerurilor.

Sfanta Scriptura nu ne ofera informatii despre Nasterea Maicii Domnului. Acest eveniment este relatat in scrierile apocrife. Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din secolul al II-lea, ofera mai multe amanunte despre originea si copilaria Maicii Domnului. Potrivit cercetatorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Firea lui Ioachim si a Anei este biruita de har

Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim era Ana, fiica preotului Matthan. Erau in varsta si fiind lipsiti de copii erau priviti de ceilalti ca blestemati. Astazi, atat de mult si-a schimbat lumea „fizionomia”, incat considera ca esti blestemat daca ai prea multi copii. Lumea e intoarsa si asta pentru ca nu mai vede dincolo de ea. Ioachim si Ana nu sunt resemnati, nu-si spun „nu mai avem ce face”, ci indraznesc sa-i ceara lui Dumnezeu, ceea ce noi definim a fi imposibil: sa fie parinti la o varsta inaintata. Acestia depasesc rigorile stiintei – „nu ai voie sa nasti decat pana la varsta X”. Nu se tem ca vor naste un copil cu handicap si asta pentru ca Il aseaza pe Dumnezeu in aceasta lucrare. Sfantul Ioan Damaschin spune ca firea celor doi s-a biruit prin har si a ramas supusa. Nu a luat-o inaintea harului. A asteptat neroditoare, pana cand harul a inflorit rodul.

Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea buna

Evanghelia apocrifa a vietii Maicii Domnului ne spune ca Ioachim a zis catre sotia sa, Ana: „Pe mine nu ma indeamna inima sa mai intru in casa mea. Ma duc la munte si acolo voi posti si ma voi ruga lui Dumnezeu, sa ne daruiasca un copil”. Ceea ce este minunat e faptul ca Ioachim nu spune cat va sta. Nu se duce sa-i ceara lui Dumnezeu cu jumatati de masura.

Iar Ana devenind una cu sotul ei, nu ramane indiferenta fata de gestul lui Ioachim, ci incepe si ea sa se roage lui Dumnezeu cu durere si cu multe lacrimi, zicand: „Doamne, Atottiitorule, Cela ce numai cu cuvantul ai facut cerul si pamantul si toate cate se vad; Cela ce ai zis fapturilor Tale sa traiasca si sa se inmulteasca; Cela ce ai binecuvantat pe Sarra, femeia lui Avraam si a nascut pe Isaac la batranete si ai daruit Anei fiu, de a nascut pe Samuel prorocul, da-mi si mie roada pantecelui meu si nu lasa sa fiu de ocara intre oameni, ca de voi naste fiu, sau fiica, il voi inchina Tie cu toata inima si-l voi da sa slujeasca in biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11).

Ingerul Gavriil se va arata fiecaruia, spunandu-le ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa. Tot el le-a vestit ca acest prunc se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un vas ales lui Dumnezeu. (Luca 1, 4-23).

Talcuirea numelui Maria

Provenind din ebraicul „Aia”, Maria se talcuieste „Doamna”, dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic – am, deci „cea draga”, „cea iubita”.